Trombul intracardiac

Tromb (cheag) cardiac, apărut prin perturbarea circulației intracardiace a sângelui, în acest caz prin contracție deficitara a muschiului cardiac cu scăderea forței de expulzare.

Trombul din imagine este mai vechi de 12 luni, este organizat, riscul de fragmentare și embolizare este foarte mic în urma endotelizarii, iar funcția contractila a inimii este imbunatatita fata de examinările precedente.

➡️ Cauza principala a formarii trombului intracardiac ventricular este infarctul extins de miocard. Urmatoarele etiologii sunt cardiomiopatia dilatativa non-ischemica si boala Chagas.

In cazul unui tromb nou, se administreaza tratament anticoagulant antivitamina K, sub care, trombul are timp sa se „organizeze” sau sa fie descompus de către organism.

Durata tratamentului anticoagulant este de la 3 la 6 luni, cu diferente între ghidul de cardiologie american si cel european. Decizia prelungirii peste acest interval aparține medicului curant, in functie de particularități.

Preluat din: Challenges in management of left ventricular thrombus
Fuad Habash et al. Ther Adv Cardiovasc Dis. 2017 Aug.

„Astmul cardiac”

Ce este „astmul cardiac”?

Nu orice respirație „șuieratoare” are cauza pulmonara.

In insuficienta cardiaca, se acumulează lichid acolo unde nu trebuie. Evident clinic și adesea motiv de prezentare la medic sunt: tumefierea gambelor, mărirea de volum a abdomenului cu sau fără durere și satietate precoce și/sau congestia pulmonara cu acea… „lipsa de aer”. 😷👃

Prezenta lichidului în peretele bronhiilor poate cauza contracția musculaturii acestora (bronhospasm). Confundat cu o exacerbare a unui afecțiuni obstructive pulmonare și tratat incorect cu bronhodilatatoare, poate sa afecteze prognosticul pacientului, cu creșterea riscului de mortalitate.

În cazul unei respirații deficitare, mai ales în poziție culcat și a unei tuse nocturne, consultați, de asemenea, si medicul cardiolog pentru a exclude un fenomen de insuficienta cardiaca. 🙂

Repornirea inimii

Stopul cardiac presupune incapacitatea inimii de a-și exercita funcția de pompa: contracțiile sunt ineficiente sau lipsesc, ca rezultat al unor anomalii electrice.

Simplificat, s-ar putea spune ca impulsurile electrice care ar trebui sa determine contracția inimii, fie sunt mult prea rapide și haotice ca mușchiul sa tina pasul, fie sunt absente.

  • Atunci când se oprește, activitatea electrica ar putea fi stimulata de medicamente precum Adrenalina. Monitorul arata o linie continua, fara inflexiuni, iar padelele nu ajuta! Actorii medici care resuscitează cu defibrilatorul o „asistola” au fost greșit informați.
  • Atunci când funcționează haotic, ca un computer suprasolicitat, inima are nevoie de o resetare. Pe monitor apare o „mazgalitura” aparte. Abea aici intervine socul electric, care readuce toate celulele la momentul zero: un nou început, cand celula-șef (nodul sinusal) se trezește prima și, printr-un efect de domino bine direcționat, le trezește progresiv pe toate celelalte. Apoi circuitul se reia continuu, de regula cu 70-80 de impulsuri pe minut.

Descoperirea ca socul electric poate sa trateze fibrilatia ventriculara s-a făcut accidental prin anii 1800. Insa pana atunci, era cunoscut faptul ca socul electric poate s-o provoace. Difera substratul.

De aceea, atunci când se descarca padelele, se striga „feriți-vă!”, pentru ca cei din jur sa se depărteze de pacient și sa nu stea in calea curentului electric. Aplicat necorespunzător, este foarte periculos.

Orice lucru pe lumea asta are 2 perspective. Una e buna. 😊

Fibrilatia atriala – o convertim?

Fibrilatia atriala este o tulburare de ritm al inimii ce presupune batai neregulate.

Este oare necesar sa restituim ritmul normal, regulat?

Diverse studii efectuate nu au demonstrat vreun beneficiu pe mortalitate, calitatea vieții si riscul de accident vascular cerebral sau de sângerare.

Prin urmare, ghidurile actuale de cardiologie nu recomanda cardioversia (restituirea ritmului normal) de prima intenție, decat în situații speciale. Decizia se ia în funcție de particularitățile pacientului și ale aritmiei.

Este nevoie, in schimb, sa ne asiguram ca frecventa cardiaca se menține <110 batai pe minut, optim între 60-80 de batai in condiții de repaus.

O frecventa cardiaca foarte rapida poate duce la așa-numita „tahicardiomiopatie”, adică deteriorarea funcției cardiace cauzata de un ritm accelerat. Aceasta problema este, de regula, reversibila, daca este aplicat tratamentul corespunzator de control al frecventei cardiace și nu sunt și alți factori incriminanti.

Preluat din Ghidul European de Management al Fibrilatiei Atriale 2020

Informații din Ghidul European de Management al Fibrilatiei Atriale 2020

Medicament pentru suflet

Fa rai din ce ai! Cel mai bun lucru pe care poți să-l faci pentru inima ta, inainte de toate, este sa te oprești s-o asculți. Sa nu te lași involuntar angrenat în tumultul societății… la nesfârșit. Mai mult decât o fac medicii la camera de garda sau în cabinete, noi suntem cei care ne decidem sănătatea în fiecare zi. Ca sa (nu ajungi sa) fii ajutat sa trăiești, trebuie mai întâi sa iti dai voie sa trăiești. Tu. Ție. Cu adevărat. Liber!

De la poziții în societate sau alte obiective, sa înțelegem întâi dacă sunt cu adevărat ale noastre și care este scopul din spate. Sa înaintăm în direcția dorita, dar sa nu umblam după dictare.

De la inima pleacă și tot la inima se întoarce totul, în aceasta circulație de câteva decenii cât avem fiecare, prin viata. Sa trăim conștient și asumat!

Iată și o poveste ilustrativa în acest sens:

„Un om de afaceri se plimba pe plajă, într-un mic sat de pescari. O barcă intră în port, iar din ea coborî un pescar cu un coș plin de pești. Afaceristul îl felicită pe pescar pentru peștii săi frumoși, întrebându-l:

– Cât timp ți-a luat să pescuiești acești pești?

– Destul de puțin, domnule, răspunse pescarul.

– Dar de ce nu ai rămas mai mult? Ca să prinzi mai mulți pești? întrebă afaceristul.

– Pentru că acești câțiva pești ne ajung mie și familiei mele.

– Și atunci ce faci în restul timpului?

– Păi mă scol când vreau și mă duc să pescuiesc un pic. Apoi mă joc cu copiii mei, îmi fac siesta împreună cu soția. Seara mă duc în sat să mă întâlnesc cu prietenii. Bem un pahar de vin, cântăm la chitara și stăm la povești. O viață frumoasă, ce mai!

Omul de afaceri îl întrerupse:

– Ascultă! Am un M.B.A. de la Harvard și pot să te ajut. Ar trebui să începi prin a pescui mai mult, iar cu banii câștigați să-ți cumperi un vas mai mare. Cu banii pe care o să îi faci acum, poți să cumperi un al doilea vas și tot așa până când vei avea o mica flotă. Apoi, în loc să vinzi peștele unui intermediar, ai putea să negociezi singur cu fabrica sau să-ți deschizi propria fabrica de pește. Așa ai putea să renunți la sătucul ăsta și să te muți la New York, Los Angeles sau chiar Beverly Hills. De acolo îți vei putea dirija propriile afaceri.

Pescarul se gândi îndelung. Apoi întrebă temător:

– Cât timp ar lua toate astea?

– Între 15 și 20 de ani, răspunse omul de afaceri.

– Bine și după asta?

– Ei bine, acum devine interesant, continuă afaceristul zâmbind. La momentul oportun, poți să-ți listezi compania la bursă și să câștigi milioane!

– Milioane? se minună pescarul. Și apoi?

– Apoi poți să ieși liniștit la pensie. Să te scoli când ai chef, să pescuiești un pic, să te joci cu nepoții și să-ți faci siesta cât poftești cu soția. Iar serile ai putea să le petreci cu prietenii, bând un pahar de vin și cântând la chitara. Sau citind nepoților copiilor ori povești.

– Dar asta fac și acum, senor. De ce să aștept 20 de ani?”

Poveste preluata de pe jurnalspiritual.

Perindopril, si cei ca el

Sa facem cunostiinta!

Astăzi, vom face cunostiinta cu perindoprilul!

L-am ales doar ca reprezentant al clasei lui, pentru ca este cel mai frecvent utilizat și cunoscut vouă.

Ei bine, dincolo de efectul lui antihipertensiv, asa cum este cunoscut la modul general, el are multe alte efecte benefice.

Atunci când întreb ce medicamente iau, pacientii obișnuiesc sa mi le prezinte pe categorii. „De inima?”. De inima, de tensiune, de colesterol, de puls… Sa mi le spuneți pe toate, pentru ca toate sunt, de fapt, de inima. 😊

Perindoprilul este un medicament cu potențial de reducere a tensiunii arteriale, dar care noua, cardiologilor, ne place și pentru alte lucruri.
El ne ajuta cu:

➡️ revers-remodelarea cardiaca prin reducerea ingrosarii nefaste a muschiului cardiac
➡️ încetinirea progresiei sclerozei arterelor
➡️ evitarea ruperii depunerilor de aterom cu dezvoltarea ulterioara a cheagului care înfundă vasul
➡️ îmbunătățirea relatiei aport-consum de oxigen la nivelul țesutului cardiac
➡️ ameliorarea simptomelor la pacientii cu insuficienta cardiaca, prevenirea spitalizărilor și cresterea speranței de viata (în mod direct proporțional cu gravitatea bolii).
➡️ efect auxiliar în prevenția aritmiilor impreuna cu medicamentele specifice

❗Atentie! Nu luați medicamente fără recomandarea medicului dvs.! Administrarea necorespunzătoare poate fi periculoasa.

Sper ca v-a fost de folos!

Pacienti neprogramati

Programul meu de lucru în regim decontat de casa de asigurări de sănătate este ocupat pe mai multe luni. Daca un pacient își anulează consultatia, exista posibilitatea sa beneficiați de consultatie pe loc, chiar și fara programare. De asemenea, am pus la dispoziția dvs. chiar și un caiet cu pacienti in asteptare – întrebați recepția cum trebuie procedat.

In oricare alte cazuri, pacientii neprogramati pot fi evaluați DOAR ÎN MĂSURA TIMPULUI DISPONIBIL, fara a periclita atenția cuvenita celor programați.

Astfel, imi rezerv dreptul de a nu primi pacienti neprogramati, atunci când timpul nu imi permite o consultatie la standardele mele.

Scurtarea excesiva a timpului de consultatie și graba care deriva din asta, ar fi atât în detrimentul pacientului neprogramat, cat si al tuturor celor programați. Trebuie sa știți ca exista o LISTA DE PACIENTI în fiecare zi, care așteaptă sa între la ora stabilita și își doresc sa vorbească cu un medic odihnit și cu mintea limpede, canalizat exclusiv pe problema lor în acele minute dedicate. Acesta este sistemul civilizat și eficient în medicina de ambulator, pe care ni-l dorim cu toții.

In acest context, va rog, NU INTRATI NEINVITATI ÎN CABINET! Pentru întrebări, nelamuriri, sau orice alte solicitări, AȘTEPTAȚI TERMINAREA CONSULTAȚIEI ÎN CURS, adică momentul când pacientul părăsește cabinetul. Este vorba despre confidențialitate, intimitatea pacientului și focalizarea atentiei medicului.

SITUAȚIA PARTICULARA A URGENTELOR MEDICALE
Urgentele medicale sunt abordate cel mai corect și sigur la camerele de garda care dispun de echipamentul necesar și de personal specializat, ÎN CONTACT ZILNIC cu astfel de cazuri. Un avantaj este posibilitatea investigării rapide a oricărei suspiciuni de diagnostic și acordarea rapida a tratamentului corespunzator. Tineti seama ca adevăratele urgente, daca se prezinta in ambulator, tot la spital ajung în cele din urma. Va rog, nu întârziați soluția cea mai buna pentru situația dvs.!

Experienta dvs. în clinica este rezultatul unei munci în echipa, echipa din care și dvs. faceți parte! De aceea, eu va mulțumesc pentru înțelegere!

Schimbarea începe cu tine! Pentru sănătatea tuturor!

Despre fumat – tot ce trebuie sa știi (All you need to know about smoking)

*English version available below

Aud foarte mulți oameni care cred ca nu pot, sau nu considera necesar și atunci nu vor sa se lase de fumat.

In lumea în care lucrez, am văzut de nenumărate ori dorinta de viata. Nu aceea cu care ne trezim dimineața și vrem sa urcam pe munte, sau sa ne sărutam iubita. Am văzut dorinta de viata în forma ei bruta, cea mai pura. Dorința sa mai poți sa iei o gura de aer. Sa nu fie ultima!
Si e atât de clar în momentele alea cum dorinta de viata e de un milion de ori mai puternica decât dorinta de trage un fum. Si asta arata cât de mare ar putea fi voința lor de a se lasa de fumat. Oricine o poate face.

Păcat ca pentru mulți devine clar atunci când alegerea nu mai poate fi întoarsă.

Sanatatea e supusa la atâtea riscuri. Boala face parte din viata, pentru ca boala (simptomatica sau nu) trebuie sa fie finalul ei. E un fapt. Si nu trebuie sa evitam boala cu orice preț. Maniacii prevenției știu, spre exemplu, ca… TOTUL e cancerigen. La orice te-ai putea gândi, sigur găsești un studiu care afirma asta. Fel și fel de idei și stiluri de viata s-au născut de-a lungul timpului, unele simultan și totuși în contradicție, cu lucruri deletorii/benefice pentru sanatate: sa iti iei proteina din carne sau sa fii vegetarian, sa nu faci sport deloc sau sa faci sporturi extreme, sa mananci puțin și des sau sa postești 20 ore pe zi, sa gândești prea mult sau sa nu gândești deloc.. Si oamenii fac diverse lucruri extreme, nu intodeauna cu efectul scontat.

Inainte sa mergem acolo, sunt lucruri mici și de impact pe care le putem face. Lucruri evidente și simple. Spre exemplu, toți am văzut ca acolo unde este fum mereu, se înnegrește. La Altare, mai dai o mana de var. Dar la celule, nu întotdeauna se mai poate curata.

Cred ca nu e sănătos, sa cauți cu orice pret sănătatea. Pentru ca nu este o soluție universala.
Dar ceea ce ii sfătuiesc eu pe pacientii mei, este sa nu caute boala!

I hear a lot of people who think they can’t or who don’t believe it’s necessary to give up smoking, therefore they won’t do it.

In my job, I’ve seen a lot of times the desire of living. And I’m not talking about the pleasure of climbing a mountain or kissing your girlfriend. I’m talking about a pure, primary living instinct. People wishing they could enjoy again that so underappreciated easy breathing. Or even to take one more breath. Not to be their last one. And in those moments is so clear that for everyone the wish for living is 10 thousand times bigger than the wish for smoking. And that’s the true power of will they have! If they would only realise..

Unfortunately, for many of them the solution doesn’t seem that simple, or isn’t a choice at all, until they don’t have a choice anymore.

Our health is constantly endangered since the day we were born. Or even earlier. It’s the way of nature. We adapt to external stimuli, we evolve, we grow older. Sickness is part of life, because life’s end is sickness. Whether you feel it, or it takes place suddenly. It’s a fact. To do just about anything to prevent sickness, is sickness! Anything you could think of in this world could make you ill. Use your imagination, search on the internet and you could find a study for just about anything saying that it might harm you. A lot of ideas or lifestyles were born from that: some eat meat, some don’t, some have small and frecvent meals, some follow intermittent fasting, some do just stretching, some struggle with extreme physical goals, some think too much, some don’t think at all.. People engage in a lot of different life trends, presumably healthy.

People forgot about simple, proven and reachable things to do for our health, for our joy of living.
It’s well known that were is smoke the wall gets dirty. You can clean a wall, but you can’t always clean a cell, lung cell, heart cell, vascular cell, bladder cell, or any other cell smoking might hurt.

I think it’s not healthy to seek health by any means. There is not an unique known path for that.
Instead, what I do advice my patients is: do not seek illness!

Analizele de sange – titlu de poveste

Majoritatea analizelor de sange prescrise în regim ambulator sunt analize uzuale, de screening sau de monitorizare.

Dacă la momentul prescrierii analizelor de sange, medicul are motive sa suspecteze vreo modificare de importanta vitala PE TERMEN SCURT, va va semnala acest lucru și va stabili cu dvs. când și cum sa ii prezentați rezultatul cât mai devreme.

Pe de alta parte, daca laboratorul care efectuează analizele de sange/urina observa modificari de importanta majora, medicul de laborator va atenționa pacientul in scris (adnotări exclamative pe buletinul de analize), sau verbal prin personalul desemnat, sau va anunța imediat medicul curant al acestuia. (Nu stiu daca peste tot se aplica aceasta regula, dar eu m-am bucurat de o astfel de colaborare cu laboratorul clinicii în care lucrez.)

In toate celelalte situații, pentru interpretarea analizelor, este nevoie de o consultatie, si aceasta se face în baza unei programari, atunci când este disponibil un loc în programul medicului.

Orice poveste are introducere, intriga, cuprins, punct culminant si incheiere. Fiecare consultatie spune o poveste si trebuie sa respecte aceste etape. Fiecare investigatie poate fi un titlu de poveste.

Analizele de sange, precum și alte investigații trebuiesc gândite în context. Ce poate fi normal la dvs. poate fi considerat anormal la un alt pacient.

Citirea lor este simpla. O puteți face chiar și dvs. pt. ca laboratoarele obișnuiesc sa marcheze prin ingrosare sau prin săgeți acolo unde valoarea nu se încadrează în limite. Sa țineți totuși cont ca aceste limite se raportează la un pacient clinic sănătos, fara medicatie și fără factori de risc cardiovascular.

Si aici intervine INTERPRETAREA.
Interpretarea analizelor este altceva decât citirea. Interpretarea implica gândirea rezultatului în funcție de particularitățile dvs. (spre ex. varsta, simptome, bolile de care suferiți și evoluția lor, medicația pe care o urmați actual, modificările recente, etc.). Astfel, analizele de sange se raportează la toate aceste particularități și se coreleaza și cu alte investigații care poate v-au fost recomandate, cu starea dvs. actuala și abia apoi se decide abordarea terapeutica.

Nu doar analizele modificate conteaza. Ce e normal din ceea ce ati efectuat ne ajuta sa înțelegem mai bine ce trebuie sa facem cu ce e modificat.

Asadar, interpretarea analizelor implica o consultatie/control.

Uneori, lucrurile sunt simple. Rezultatul sau tratamentul final poate fi același cu ceva care vi s-ar putea recomanda în 2 minute fără sa fiți întrebați nimic, fara ca medicul sa știe cine sunteți și cum arătați. La fel cum același medicament poate sa trateze boli diferite, asa poate sa trateze și oameni diferiți. Dar undeva, lucrurile se bifurca.

Asa ca e mai bine sa știi ce boala ai, cum și pentru medic e bine sa își cunoască pacientul în complexitatea lui, inainte de a lua o decizie.
Nu subestimați procesul de gândire din spate și abordarea multilaterala.

Tratam oameni, nu buletine de analize. Chiar dacă lucrul șters doar la suprafață poate arata la fel de bine, este mult mai sănătos să cunosti și să începi prin a pune în ordine ce e înăuntru. De aceea, cand pacientul întra conștient în cabinet, prima întrebare este: „Ce va supara?”, si nu cat este analiza „x”.

Atentie!
Orice informație regăsită pe acest site, sub orice formă, are doar caracter orientativ, poate fi subiectivă, și nu înlocuiește sfatul medical personalizat la cabinet! Luați întotdeauna legătura cu medicul dvs. curant!

Sindromul Wellens – diagnosticul uitat

In afara de infarctul miocardic clasic, cu supradenivelare clara și ușor recognoscibil tuturor pe ECG, acela căruia nimeni nu-i contesta gravitatea 🙂, sub umbrela sindroamelor coronariene acute regăsim și ALTE MORFOLOGII care implica RISC VITAL! (Cu… sau fără creștere enzimatica 🙂).

Una dintre aceste patologii este asa-zisul sindrom Wellens, o posibilitate care trebuie enunțata și abordata cu precauție, din cauza riscului mare de infarct miocardic și deces.

Sindromul Wellens poate fi identificat prin anomalii ale undei T pe ECG, în derivatiile precordiale, de obicei. Poate fi ori bifazica, ori negativa. Unda Q lipsește.
Pacientul prezintă istoric de angina, dar la momentul efectuării ECG, el nu are durere anginoasa. Enzimele cardiace pot fi normale!

Sindromul Wellens poate sa indice reperfuzia spontana după ocluzia unei artere foarte importante a inimii, denumita artera descendenta anterioara. Aceasta reperfuzie poate fi instabila și vasul se poate închide din nou, oricând, provocând durere cardiaca și ischemie (sufocarea extensiva a inimii).
Acest ciclu de ischemie-reperfuzie se poate repeta pana în momentul când vasul se închide definitiv și atunci avem de-a face cu ceea ce numim infarct acut.

Sindromul Wellens trebuie tratat ca o angina instabila, adică un sindrom coronarian acut.
Pacientul este preluat de spital unde i se recoltează analize specifice seriate, în dinamica! Coronarografia poate identifica diferite grade de ingustare a arterei (lumenului), pana la însăși ocluzia completa.

Sigur ca NU ORICE ANOMALIE DE UNDA T se identifica cu Wellens. Anomaliile undei T indica NUMEROASE POSIBILE DIAGNOSTICE, de aceea ele trebuie interpretate în context și trebuie efectuate INVESTIGAȚIILE NECESARE.

Pentru ca recunoașterea unui posibil sindrom Wellens și intervenția precoce pot preveni un eveniment nefast.