O scrisoare pierduta

Consultatii pe bilet de trimitere: Numarul de pacienti care nu stiu la ce foloseste si ce trebuie ei sa faca cu scrisoarea medicala, este obositor de mare.

Fiecare consultatie se concretizeaza cu un plan de tratament si investigatii printate pe o hartie A4 cu denumirea scrisa (vezi titlu): „Scrisoare medicala” – fix ceea ce, cu documentul printat in mana 😁, pacientii imi cer din nou pentru medicul lor de familie: „Dar o scrisoare medicala nu imi dati?”

Putine scrisori ajung totusi sa fie vazute de acest medic, care, (si pe buna-dreptate!), crede ca pacientul s-a întors de la specialist tot asa cum a venit! 🤷🏻‍♀️😁

Nu as putea niciodata sa ma bazez doar pe ceea ce ii povestesc pacientului la fata locului. Pe langa faptul ca intalneste termeni neauziti, nu ma astept sa retina dintr-o data modul personalizat de prescriere a 6 medicamente pe care eu le-am invatat in ani! Mai mult decat atat, pe multi dintre ei, povestea cu recomandarile ii pune intr-o stare de visare, lucru de care imi dau si eu seama ori de cate ori imi intrerup monologul si le adresez cate o intrebare: pacientul continua sa zambeasca si sa dea din cap. 😁 O fi vocea mea, or fi emotiile asociate, or fi grijile care ii podidesc si le rasuna pe fundal? In orice caz, zâmbetul acela ca de student incantat si pierdut poate fi chiar dragut.

Asa ca le si scriu. Le scriu pentru ca trebuie, le scriu ca sa aiba ce sa studieze acasa. Nimeni nu pleaca din cabinet cu mana goala! 15 pacienti intr-o zi, 15 scrisori medicale a cate una-doua pagini. Si uite asa modelam degete de „pianist de tastatura”, cu ochii la ecran, urechea la pacient si cu gandul la toate lucrurile citite, invatate, auzite sau vazute pana acum, pastrandu-ne atentia distributiva, prezenta de spirit, si modelandu-ne tot mai eficient capacitatea de sinteza. Totul, in mai putin de 20 minute la fiecare caz in parte, cu tot cu examen fizic la pat! Un adevarat sprint, as zice!

Dezbracarea! (Un pic mai repede, va rog, ca se aude vuiet din sala de asteptare. 😊). 15 pacienti, 30 de pantofi descaltati, 30 de tensiuni masurate (stanga-dreapta), si ma mir cum pumnul meu drept nu e mai gros ca stangul tot pompand para de la aparat. Eh, ca pe 3-4 dintre ei i-am descaltat luna trecuta si nu-i mai descaltam acum, doar asa mai castigam 2-3 minute ca sa recuperam decalajul de program. La asta ne mai ajuta si pacientii care zic ca vin si nu mai vin. 🤷🏻‍♀️ Uneori, lucrurile se echilibreaza. Uneori, nu se poate intra in cabinet la ora fixa. Decalajul (subiectul unei alte postari), e un lucru inevitabil atunci cand lucrezi cu omul. Sau cand omul lucreaza cu omul, ca nici medicii nu sunt roboti. Cat timp dureaza consultatia si ce rezultate da, e o munca in echipa. Asa ca, sa ne intelegem de ambele parti si sa ne multumim pentru asta!

„Trebuie sa cititi aici!” (intind scrisoarea catre pacient, aratand cu degetul pe paragraful „Recomandari”).
Nu le scriu romane, doar lucrurile esentiale, in clar si concret. Tot in ideea de a face partea scrisa cat mai accesibila, nu pot sa acopar acolo chiar tot ceea ce vorbesc. Un pic de concentrare e esentiala si cand discutam, dar, indubitabil, oamenii au dupa ce se ghida!

Si parca niciodata nu mi-a folosit mai mult spusa aia latineasca: „vorba volant, scripta manent”, decat atunci cand pacientul revine cu: „pai nu mi-ati zis, pai nu mi-ati dat”. Unii inocenti si nedumeriti, altii indignati si agresivi. Oricum, aceeasi oameni care merg apoi acasa si isi critica copiii pentru neatentie, neascultare sau neobrazare.

„Cititi, va rog, la recomandari! Da, pe ce v-am inmanat atunci!”. O parte din ei au pierdut-o pe undeva prin casa, au aruncat-o mototolita printr-un buzunar uitat, dar satisfactia mea e mare cand o au la purtator! Nefolosita si neintinata. 🙂 Da, da! Chiar acolo zice, ceea ce trebuia facut!

Oricat de greu ar fi uneori, cu surdul, cu orbul, cu amnezicul, cu nepriceputul sau cu atotstiutorul… tu trebuie s-o scoti la capat, asa incat, la final de consultatie, sa gasesti cea mai buna varianta ca sa-i readuci omului starea lui de sanatate. Asta daca te intereseaza. Si pe mine ma intereseaza suficient de mult, cat sa scot cu arcanul ce il doare, sau sa trimit omul acasa dupa schema de medicamente, cu riscul de a sta peste program. Ce sa ajustez daca nu stiu de la ce pornesc?

Sigur ca in aceste conditii de frecus mental zilnic, medicul sufera un proces de adaptare la mediu, un proces de metamorfozare, in care pastrarea bunavointei, amabilitatii si a rabdarii absolute se ridica uneori la rang meditativ-budist. Nu-i blamati daca nu toti reusesc mereu!

„Urmeaza linia de plutire!” Imi striga o voce interioara ori de câte ori am tendinta sa ma ambalez. O linie orizontala fara suisuri si coborasuri, ca aia „moarta” de pe ecg-ul de asistola. Sunt multe de povestit din culisele unui cabinet de consultatii, dar aceasta atitudine impasibila, este singura noastra sansa ca pensia sa ne gaseasca in deplinatatea facultatilor mintale.

Referitor strict la subiectul zilei, „scrisoarea”:
Pe principiul „vorbim mai putin, facem mai multe”, dar si din nevoia conservarii energiei, in fiecare zi cand plec de la cabinet imi propun ca pe viitor, sa nu le mai povestesc eu pacientilor ce si cum, unde si de ce, dar sa spun doar atat: „ACESTEA SUNT RECOMANDARILE!”
Cum vi s-ar parea asta? 😊

Eeh… Sa fii medic, e mult, mult mai mult decat medicina. Si poate mai esti mama/tata si acasa. Ori daca nu, sa facem copii, ca rabdarea ne-am incercat-o indelung!

Va mulțumesc! Sa ne auzim cu bine! 😊

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: