Programari decalate – de ce?

„Decalaj?! Domn’le, la privat nu se intampla asa ceva!”

De ce la stat nu e ca la privat? Pentru ca la stat e gratis. Si daca e gratis, lumea face ce vrea, cand vrea. Daca e gratis, totul se face acum, aici, asa cum vreau eu! Si apoi tot eu ma revolt: „La stat nu e ca la privat!”

Ei, bine, iaca-ta cum un domn care este consultat la o clinica privata renumita, caruia i se pune acolo diagnosticul de fibrilatie atriala (boala ce necesita un tratament fara de care omul in cauza poate muri), si pentru care se ridica tot acolo suspiciunea de infectare cu COVID, este trimis sa se plimbe catre si prin clinica la care lucrez acum, unde poate fi evaluat fara costuri. Noroc ca pneumologul nostru se sesizeaza si ia legatura cu cardiologul pentru ca domnul sa nu plece in izolare, fara sa fie tratat corespunzator. I se face loc imediat, pe motiv medical intemeiat (prin bunavointa cardiologului, altfel, urgentele sunt pentru spitale, nu ambulatoriu!), cu riscul decalajului (si alte riscuri), pe cand dincolo, nu s-ar fi putut fara programare.

Mai tarziu, in aceeasi zi, fac cunostiinta cu Pacientul Scandalagiu. Iata o situatie care vorbeste de la sine:

Pacient neprogramat, care se pozitioneaza in fata usii cabinetului, strecurandu-se pe furis pana la etaj, si vrea sa dea buzna inauntru, peste domnul pe care il consultam la acel moment.

Incearca cu nervozitate clanta usii incuiate de mine, fix pentru a preveni astfel de intruziuni, si se aude facand scandal, nemultumit ca eu consultam pe altcineva.

Domnul, s-a trezit din senin ca vrea o reteta. Si atunci cand vrem ceva, mergem si luam! Nu conteaza ca nu avem programare, nu conteaza ca sunt alti pacienti care trebuie vazuti in ziua aia, nu conteaza ca este unul chiar pe pat la acel moment! Daca se poate sa-l ridic pe acela si sa-l scot din cabinet, doar ca sa-l servesc pe el… Nu daca se poate! Trebuie!

Pentru ca pacientul scandalagiu a fost candva operat. Ei bine, intamplarea face ca si domnul de pe pat a fost candva operat. Chiar de 2 ori!

Dar domnul scandalagiu este bolnav! In pincipiu, cam toti pacientii mei sunt bolnavi. Ce sa vezi? Inclusiv domnul de pe pat.

Dar domnul scandalagiu asteapta de 2 ore, el, asa, bolnav fiind! Unde? Caci nu in fata usii mele. Cu 20 minute in urma era acolo doar domnul care se afla acum pe pat.

Dar domnul scandalagiu vrea doar o reteta! O reteta, pe care, dureaza 5 minute ca s-o scrii! De ce sa astepte pentru asa ceva?!

Concentreaza-te, Oana, la pacientul de pe pat! Daca mai poti! Daca mai poti cand din 10 in 10 minute, din stanga suna telefonul clinicii, sau din dreapta ti se incearca usa, sau se intra direct, asta daca cumva ai uitat s-o incui.

Vine si randul lui. Vine si randul lui prin bunavointa mea, intrucat pacientul nu era in niciun fel indreptatit sa se afle azi aici. Prin bunavointa mea, decaland astfel programarile, cu riscul sa se nasca un alt scandalagiu. Macar acela ar fi avut un motiv intemeiat.

Se aseaza, potolit. Scaunul din cabinet pare sa aiba efect sedativ. Deshide-i fisa, dar nu ai ce! Pentru ca in timpul ala de „2 ore”, nici nu se inregistrase la receptie! Ridica-te, si rezolva-l tu!
… Si… In sfarsit, reteta!
„Nu pentru mine! Eu pentru sotie am venit!”

😊 Acestea fiind spuse, rog cititi articolul „Vreau doar.. Nu am programare.. Nu dureaza mult”

De asemenea, fac apel la pacientii mei cuviinciosi:

Va rog sa va inarmati cu rabdare, intrucat se intampla sa existe decalaje survenite in special in urma intarzierilor de la cabinetul de ECG, sau in urma intarzierilor provocate de masurile anti-COVID, de urgente medicale, sau de cazuri mai deosebite, complexe, de alti pacienti care intarzie, sau de… „caracterele puternice”, precum domnul de mai sus.

Mentionez ca: consultatia tot 20 minute dureaza, chit ca ne petrecem noaptea impreuna! 😊 Seara frumoasa va doresc!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: